Venitul Minim de Incluziune (VMI)
- Home
- Primăria Comunei Crizbav
- Venitul Minim de Incluziune (VMI)
CE ESTE VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE (VMI)?
VMI reprezintă un program de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și familiile aflate în situații vulnerabile să depășească mai ușor obstacolele financiare pe care le întâmpină.
VMI este un beneficiu prevăzut în Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și are două componente:
O familie sau persoană singură poate beneficia de o singură componentă sau de ambele, în funcție de nivelul venitului de care dispune, componența familiei, calitatea de persoană în vârstă sau participarea copiilor la educație.
Pentru accesarea VMI este necesară depunerea unei singure cereri, indiferent dacă familia/persoana singură va beneficia de una sau de ambele componente ale acestui beneficiu de asistență socială. De asemenea, acordarea VMI se face printr-o plată unică lunară, indiferent dacă este vorba de una sau de ambele componente ale sale.
VMI nu se rezumă la acordarea unei sume de bani. Acest ajutor conține un pachet integrat de măsuri de sprijin în domenii-cheie, cum ar fi: ocuparea forței de muncă, serviciile sociale, educația, sănătatea și locuirea, toate contribuind la reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială.
CINE POATE SOLICITA VMI?
VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât și de familiile care îndeplinesc condițiile de acordare.
Pentru clarificarea termenilor de ”persoană singură” și ”familie”, vă rugăm să consultați secțiunea ”Definiții”.
VMI se acordă persoanelor singure/familiilor care obțin un venit net calculat în conformitate cu legea* mai mic sau egal cu nivelurile maxime stabilite prin lege, pentru fiecare dintre cele două componente:
CUM SE CALCULEAZĂ CUANTUMUL VMI?
*Pentru mai multe informații referitoare la modul de calcul al venitului net ajustat (conform reglementărilor VMI), vă recomandăm să luați legătura cu asistentul social din cadrul primăriei de care aparțineți.
Cuantumul ajutorului pentru familia cu copii este stabilit în funcție de nivelul venitului lunar și numărul copiilor din familie.
Pentru mai multe informații referitoare la modul de calcul al cuantumului VMI, puteți lua legătura cu asistentul social din cadrul primăriei de care aparțineți.
Precizări referitoare la stabilirea cuantumului VMI:
sumele primite cu titlu de prestaţii sociale în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
alocaţia de stat pentru copii acordată în baza Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările ulterioare;
sumele acordate ca burse sau alte forme de sprijin financiar destinate exclusiv pentru susţinerea educaţiei preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, prin programe ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, altor instituţii publice şi private, inclusiv organizaţii neguvernamentale;
sumele primite din activitatea desfăşurată ca zilier, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele obţinute în calitate de prestator casnic în baza Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic;
sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu au titlu de venituri salariale;
sumele primite ocazional din partea unor persoane fizice ori juridice, precum şi sumele cu titlu de ajutor de urgenţă primite de la bugetul de stat sau local.
stimulentul educaţional acordat potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri ori sprijin financiar pentru situaţii excepţionale;
ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie acordate în baza Legii nr. 226/2021, cu modificările ulterioare;
indemnizaţia lunară de hrană acordată în baza Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările şi completările ulterioare, şi indemnizaţia lunară de hrană prevăzută de Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei;
sumele primite cu titlu de sprijin, asigurate din bugetul de stat sau fonduri nerambursabile, acordate în baza legii sau în baza programelor operaţionale aprobate.
PAȘII NECESARI PENTRU A SOLICITA VMI
Venitul minim de incluziune se acordă în baza unui dosar întocmit de solicitant. Dosarul trebuie să conțină următoarele documente:
Cererea de acordare a venitului minim de incluziune, însoţită de documentele doveditoare, se depune pe suport hârtie sau se transmite electronic şi se înregistrează la serviciul public de asistenţă socială de la nivelul primăriei comunei, oraşului, municipiului sau a sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa sau, după caz, trăieşte titularul dreptului.
După depunerea cererii însoțite de documentele necesare, dosarul solicitantului va și preluat și analizat de către angajații serviciului public de asistență socială din cadrul primăriei. În urma analizei, dosarul va fi înaintat primarului pentru emiterea dispoziției de acordare sau respingere, conform fiecărui caz în parte. Solicitantului de VMI îi va fi comunicată dispoziția primarului privind aprobarea sau respingerea acordării dreptului.
→ Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării VMI:
Stabilirea dreptului la venit minim de incluziune se realizează ţinându-se seama de bunurile familiei sau, după caz, ale persoanei singure.
Bunurile ce conduc la excluderea acordării VMI sunt următoarele:
Persoana sau familia care deține, pe lângă locuința de domiciliu, o cotă parte dintr-o altă clădire/spațiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.
În situaţia în care unul sau mai multe bunuri cuprinse în lista menționată aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune, este dat/sunt date în închiriere/arendă/concesiune, acest bun/aceste bunuri va fi luat/vor fi luate în calcul pentru persoana/familia care îl are/le are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obţinută în urma cedării dreptului de folosinţă a bunului/bunurilor.
În cazul familiei care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea veniturilor familiei se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi partea ce îi revine de drept din veniturile lunare nete, realizate în comun de persoanele din gospodărie.
→ Obligaţiile titularului:
Str. Principala nr. 141 Crizbav,
judetul Brasov
L – V: 07:30 – 15:30
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.